Florian Pittiş – “Cetatea Neamţului”

Advertisements

România lui Dan Diaconescu

În condiţii normale, despre Dan Diaconescu n-ar fi trebuit să ştim nimic. Inteligenţa lui nu depăşeşte marginile unei sprinţare şmecherii de Caracal, raporturile lui precare cu limba română se înscriu strict într-o funcţionalitate de duzină, înfăţişarea şi comportamentul lui pendulează între banal şi stînjenitor. Ar fi putut fi organizator de chermeze într-un tîrg de provincie, ar fi putut, în cel mai bun caz, să facă o carieră de activist în vreun consiliu judeţean din Oltenia. Dar pentru că sîntem în România, acest ins “fără însuşiri” (cum ar fi spus Musil) a devenit milionar şi vedetă. Ziarele vorbesc de o avere aiuritoare (30 de milioane de euro, 2 Rolls-Royce- uri, un Bentley, 2 elicoptere, iaht, vile etc.). A fost premiat de Asociaţia Profesioniştilor din Televiziunea Română, dar şi de alţii, a fost şef la Jurnalul naţional şi la Cotidianul, face rating, vrea să se extindă pe piaţa internaţională, iar de curînd, după dramoleta cu arestarea, ameninţă că va candida la preşedinţie, în numele unui nou partid, botezat, nici mai mult, nici mai puţin, “Partidul Poporului Român”. Să fie vreun secret genetic? (Aud că tatăl milionarului nu e nici el de ici de colo: a trimis o scrisoare preşedintelui SUA, propunîndu-i să instaleze o bază militară americană la Caracal). Cum să-ţi explici un asemenea succes, cum să pricepi transformarea neantului în stea? Nu poţi decît să citezi un admirator al OTV-ului, care, pe un blog, îi spunea tandru patronului: “ieşti (sic!) cel mai tare!”.
Dan Diaconescu nu are decît un singur criteriu: audienţa. Şi o singură abilitate: acomodarea la nivelul cel mai de jos al consumului public: cadavre pierdute, vraci providenţiali, scandaluri politice şi de familie, dezvăluiri senzaţionale. Prost-gust, trivialitate, sub-nutriţie intelectuală, hîrjoană calomnioasă, jeg. Justificarea? Lumii îi place. Lumea vrea! Lucrurile de genul ăsta îi plac, în orice caz, dlui Diaconescu. Ăsta e universul lui, dacă nu cumva mă înşel şi, de fapt, cînd nu e pe post, se dezmorţeşte niţeluş răsfoind Shakespeare sau Rimbaud. Da, lumea vrea tot soiul de ieftinătăţi, tot soiul de stimulente pentru viscere. Mă mir că nu vedem încă pe OTV execuţii în direct, seriale porno, copii torturaţi şi crime filmate “cu camera ascunsă”. Rating-ul ar deveni apocaliptic. Există, în fiecare din noi, o zonă inavuabilă de cruzime, curiozitate vicioasă, perversiune morală. A valorifica însă tocmai această zonă, a întărîta ce e mai rău în om, a face spectacol din mizerie, a convoca “publicul larg” la o extatică bălăcire în lături e cinic, e iresponsabil, e ucigător. Sper că, din cînd în cînd măcar, Dan Diaconescu are mici insomnii, vagi nelinişti sufleteşti: în fond, e un periculos distribuitor de droguri, un instigator la disoluţie sufletească, la torpoare mentală, la sub-umanitate.
Mineriada de hîrtie
Şi totuşi, ni se spune – o spune Dan Diaconescu însuşi – România se bucură să-i devoreze oferta. Am mai spus-o: nicăieri în lume (atîta cît pot vorbi din experienţă directă) nu există un asemenea post de televiziune. Există posturi comerciale, există emisiuni îndoielnice, dar nicăieri nu se îngăduie unui utilizator al eterului să livreze, zece ore pe zi, dejecţie pură. Nici o televiziune cît de cît responsabilă nu-şi invită spectatorii să savureze haznaua. Dacă însă România poate fi echivalată cu “fanii” OTV, atunci avem dreptul să spunem că România este o ameninţare la adresa propriei ei siguranţe naţionale. Nu teroriştii, nu corupţia şi cu atît mai puţin presa în ansamblul ei. Ci România lui Dan Diaconescu.
Aici atingem punctul central al perplexităţii şi al neliniştii. Căci în vreme ce CSAT face gafa de a-şi antagoniza întreaga lume gazetărească, punînd-o pe aceeaşi listă cu Bin-Laden, membri marcanţi ai aceleiaşi instituţii, de la preşedinte la prim-ministru, de la unii membri ai cabinetului la parlamentari subţiri “de-ai noştri” consimt să apară la OTV. Cine critică puterea n-o poate face decît interesat şi se face vinovat de trădare. Cine omoară, seară de seară, suflete e frecventabil. Traian Băsescu face “în direct” schimb de bancuri cu Dan Diaconescu, îi răspunde şugubăţ la întrebări de genul “v-aţi înşelat vreodată nevasta?” sau “care din fetele din studio vă place mai mult?” şi stabileşte că 99% dintre români ascultă cu plăcere manele, (precizînd, totuşi, că el personal e mai “elitist”: se distrează cu colinde “chiar şi vara”). Ştiu, aşa-i politica! E vorba de “fineţuri” electorale, de strategice jocuri de picior. Dar asta nu face decît să-mi sporească îngrijorarea faţă de maladia naţională întruchipată de OTV. Şi să-mi amplifice teama faţă de România lui Dan Diaconescu.
Sursa articol :mail
Sursa imagine: http://www.ironic.ro

Idei preconcepute despre alimente

Miturile si prejudecatile despre mancare sunt vechi de cand lumea. Si nu e usor sa discerni ce e adevarat de ceea ce e fals. De aceea, am cautat parerea nutritionistilor si iata care este adevarul in legatura cu cele mai comune mituri din bucatarie.

Lamaia e cea mai buna sursa de vitamina C

E adevarat ca lamaile contin multa vitamina C, dar sunt alte fructe si legume care o furnizeaza in cantitati mult mai mari: kiwi, varza, conopida, afinele, broccoli, gogosarii.

Morcovii fac bine la vedere

E adevarat ca morcovii contin betacaroten, care e metabolizat in vitamina A. De obicei, organismul isi ia insa cantitatea de vitamina A necesara vederii din alimente de origine animala.

Ciupercile devin toxice daca sunt reincalzite

Este o prejudecata mostenita din vremurile cand nu se inventase frigiderul. Motivul: ciupercile se strica mai usor decat alte alimente, deci nu puteau fi pastrate pana a doua zi.

Salata verde este foarte sanataoasa

Gresit. Salata este alcatuita in proportie de 95% din apa, nu are vitamine decat in cantitati mici, in schimb contine 250 mg nitrati la suta de grame. Iar nitratii sunt daunatori pentru sanatate.

Laptele intareste oasele

Osteoporoza e cauzata de lipsa de calciu, iar laptele si produsele lactate contin calciu, dar teoria potrivit careia daca bei mult lapte sau mananci lactate nu vei avea probleme cu oasele nu e adevarata. Substantele necesare sistemului osos se asimileaza mult mai bine din fructe si legume.

Perele sunt foarte sanatoase

Expertii in nutritie considera ca alte fructe sunt mult mai sanatoase. Asta pentru ca perele contin foarte putine vitamine si deloc minerale. De aceea, au efect benefic numai asupra digestiei.

Spanacul e cea mai buna sursa de fier

Spanacul e format in proportie de 90% din apa, iar continutul de fier este de numai 35 mg la suta de grame. In plus, spanacul mai contine si acid oxalic, care leaga fierul, impiedicand organismul sa-l asimileze.

Mere in loc de pasta de dinti

Se spune ca un mar dupa masa curata dintii si are efectul unui periaj. Stomatologii nu sunt insa de aceeasi parere. Acesta pentru ca multe sortimente de mar contin cantitati mari de zahar, care dauneaza dintilor.

Mierea te ajuta sa reduci caloriile

Multi o recomanda ca alternative la zahar in timpul dietelor. Cu toate acestea diferenta de calorii este insignifianta: in timp ce 100 gr zahar contin 400 calorii, 100 gr miere au325.

Untul are mai multe calorii decat margarina

Nu este adevarat. Alege una sau alta dupa gustul pe care il preferi pentru ca numarul de calorii este cam acelasi si continutul de grasimi este identic. Daca tii dieta, evita-le pe amandoua.

Branza si cascavalul ingrasa

Este exact pe dos. Unele studii au aratat ca un acid continut in branza impiedica formarea depunerilor de grasime in organism. In plus, ajuta la formarea de masa musculara si are efecte bune in combaterea cancerului.

Ciocolata nu e sanatoasa

E adevarat ca ciocolata contine multe calorii si grasimi, dar, daca e consumata in cantitati moderate (pana la o jumatate de tableta pe zi) nu afecteaza colesterolul. In plus, contine substante care au efect de detoxifiere si previn infundarea arterelor.

Friptura trebuie evitata in cura de slabire

Nutritionistii explica ca, in zilele noastre, carnea, in special cea de vita, contine mai putine grasimi decat in trecut. Singurele lucruri pe care trebuie sa le evitit sunt gulerele de grasime.

Nucile ingrasa si nu sunt sanatoase

Consumate in cantitati moderate, nucile nu iti afecteaza silueta. In plus, contin substante care maresc rezistenta la stres a organismului si, potrivit unelor studii, chiar reduc riscul de infarct miocardic.

Berea are multe calorii

Berea ingrasa, dar nu din cauza continutului mare de calorii. Vinul alb, de pilda, are mai multe calorii (284 calorii/0,5 l in timp ce Berea blonda are doar 218). De vina sunt fitoestrogenii continuti de hamei. Acestia favorizeaza depunerea grasimilor in tesuturi, in special pe burta.

Alcoolul te incalzeste

Imediat dupa ce il consumi, ai aceasta senzatie pentru ca organismul transforma alcoolul in caldura. Numai ca ea e eliminata prin piele, iar imediat dupa aceea iti este mai frig.

Cafeaua combate mahmureala

Cofeina invioreaza si te ajuta sa te concentrezi mai bine, dar nu are niciun efect asupra enzimelor care metabolizeaza alcoolul in organism.

Calatorie in jurul lumii

Apasa pe fiecare link de mai jos si te poti plimba prin orice tara sau oras doresti ….este frumos si interesant ….


> > > > > >
France
> > > > > >
U.S.A
> > > > > >
Scandinavie
> > > > > >
Bulgarie
> > > > > >
Roumanie
> > > > > >
Allemagne
> > > > > >
Amérique du Sud
> > > > > >
Espagne
> > > > > >
Canada
> > > > > >
Grèce
> > > > > >
Belgique
> > > > > >
Japon
> > > > > >
Afrique
> > > > > >
Portugal
> > > > > >
Autriche
> > > > > >
Australie
> > > > > >
Les Caraïbes
> > > > > >
Alaska
> > > > > >
Hongrie
> > > > > >
Croatie
> > > > > >
Ile de Norfolk
> > > > > >
I
le de Malte
> > > > > >
Luxembourg
> > > > > >
Mexique
> > > > > > Hollande

> > > > > >
Pologne
> > > > > >
Prague
> > > > > >
Andorre
> > > > > >
Londres
> > > > > >
Saint-Pétersbourg
> > > > > >
Israël
> > > > > >
Irlande
> > > > > >
Ecosse/Oban/Glasgow
> > > > > > Ecosse
> > > > > >
Nouvelle Zélande
> > > > > >
Fidji
> > > > > >
Singapour
> > > > > >
Hong  Kong
> > > > > >
Thaïlande
> > > > > >
Thaïlande 2
> > > > > >
Ko Samui
> > > > > >
Turquie
> > > > > >
Chypre
> > > > > >
Chutes du Rhin Suisse
> > > > > >
Genève
> > > > > >
Lac Ohrid Macédoine
> > > > > >
Bombay
> > > > > > Sri Lanka
> > > > > >
Inde

O intamplare

Un şoricel privi din crăpătura sa din perete şi îi văzu pe ţăran şi pe nevasta acestuia deschizând un pachet.

Ce mâncare să fi adus oare? se întrebă şoricelul… Cu groază îşi dădu repede seama că era o capcană.

Şoricelul se strecură cu mare grijă în curtea animalelor şi dădu alarma:

E o capcană în casă, e o capcană în casă!

Găina cotcodăci şi se înfoie, ridică apoi capul şi îi spuse:

Domnule Şoarece, vad bine că acest lucru te afectează, dar pentru mine el nu are nici o relevanţă.

Nu pot permite ca acest lucru să mă afecteze.

Şoricelul se întoarse atunci înspre porc şi îi spuse:

E o capcană în casă, e o capcană în casă!

Porcului îi fu milă de el, dar răspunse:

Îmi pare foarte, foarte rău, Domnule Şoarece, dar tot ce pot să fac este să mă rog. Te asigur că te vei găsi în rugăciunile mele.

Şoricelul merse atunci la vacă şi îi spuse:

E o capcană în casă, e o capcană în casă!

Vaca îi spuse:

Vai! Domnule Şoarece, îmi pare foarte rău pentru tine, dar chiar nu este o urgenţă pentru mine.

Şi aşa se întoarse şoricelul în casă, cu capul plecat şi cât se poate de amărât, pentru a înfrunta de unul singur capcana pusă de ţăran.


În chiar noaptea aceea în casă se auzi un zgomot… Cum ar fi zgomotul produs de o capcana în care s-a prins un şoricel.

Nevasta ţăranului se repezi să vadă ce s-a prins. Pe întuneric, ea nu îşi dădu seama că în capcană îşi prinsese coada un şarpe veninos.

Şarpele o muşcă pe nevasta ţăranului. Ţăranul o duse cât putu de repede la spital, şi când o aduse acasă, ea mai avea încă febră.

Oricine ştie că cel mai bun tratament împotriva febrei este supa proaspătă de pui, aşa că ţăranul luă un cuţit şi se duse în curtea păsărilor, ca să facă rost de principalul ingredient pentru supă.

Dar nevasta lui nu se însănătoşi, aşa că prietenele şi vecinele ei veniră să o îngrijească şi stăteau cu ea mai toată ziua.  Pentru a le da de mâncare, ţăranul fu nevoit să taie porcul.
Nevasta ţăranului nu se mai însănătoşi, şi muri la scurt timp.

La înmormântare veni multă lume, iar ţăranul trebui să taie şi vaca pentru a-i hrăni pe toţi.
Suntem cu toţii implicaţi în această călătorie numită viaţă. Trebuie să avem grijă unii de alţii şi să facem un efort în plus pentru a ne încuraja unii pe alţii.

Şoricelul se uita din crăpătura lui din perete, cuprins de tristeţe.

Aşa că data viitoare când auzi că cineva se confruntă cu o problemă şi tu ai impresia că acest lucru nu te priveşte, adu-ţi aminte: Când unul dintre noi este ameninţat, cu toţii suntem expuşi unui risc.

“Drumul lung spre Cimitirul Vesel”

Cinci zile cu muzică românească şi irlandeză, două culturi care se întrepătrund, ateliere de creaţie. Pentru prima dată, la Săpânţa se deschid, în mod organizat, porţile pentru iubitorii de cultură. “Drumul lung spre Cimitirul Vesel”, primul mare eveniment cultural care se desfăşoară în satul vestit pentru Cimitirul Vesel, va avea loc în perioada 12-15 august 2010. Obiectivul este unic în lume, renumit pentru satirizarea morţii prin epitafurile mormintelor şi imaginile în culorii vii pictate pe cruci.

Festivalul este gândit ca o întâlnire pentru suflet, o căutare a rădăcinilor în tradiţie, o deschidere spre spiritualitate. “Nu îmbiem turiştii cu mici, bere şi muzică comercială, ci invităm oameni care îşi înţeleg rădăcinile, care recunosc că au întrebări, care îşi respectă tradiţia şi natura”, spune Peter Hurley, producătorul evenimentului.
“Drumul lung spre Cimitirul Vesel” a fost creat de la o idee născută în Irlanda. În urmă cu doi ani, apreciatul compozitor irlandez Shaun Davey a primit o bursă de la “Culture Ireland” pentru a cerceta filonul comun dintre cele două culturi. Fascinat de Săpânţa, artistul a compus o suită muzicală în care se îmbină elemente tradiţionale din ambele zone cu elemente din muzica clasică. Textele acestor melodii sunt chiar epitafurile de pe mormintele din Săpânţa.

Ideea de a organiza un festival a pornit de la dorinţa ca această creaţie să fie cântată chiar la Săpânţa, locul care a inspirat-o, muza veselă a trecerii dincolo. 160 de muzicieni – corul bărbătesc al Facultăţii de Teologie din Sibiu, un cor mixt din Maramureş, o orchestră de cameră românească şi instrumentişti aleşi dintre cei mai buni muzicieni tradiţionalişti ai Irlandei – vor interpreta lucrarea lui Shaun Davey, în noaptea de Sfântă Marie, pe pajiştea de lângă Cimitirul Vesel. “Drumul lung spre Cimitirul Vesel” înseamnă cinci zile cu muzică “altfel”. Grigore Leşe şi invitaţii lui vor purta publicul la izvoarele cântecului, acolo unde sunetul se îmbină perfect cu trăirile sufletului. Pe de altă parte, muzica lui Shaun Davey va fi cântată live de 120 de artişti. Nu vor lipsi atelierele de olărit, dans, muzică ţărănească, gătit tradiţional, păstrăvărit şi multe altele.

Invitat în proiect în calitate de muzician, Grigore Leşe, militant recunoscut al păstrării spiritualităţii româneşti, a acceptat rolul de regizor artistic al Festivalului, alături de Shaun Davey, ocupându-se de partea muzicală şi de toate aspectele care ţin de conservarea autenticului şi respingerea kitschului.
Miza festivalului este pe cât de mare, pe atât de directă: o dovadă că Spiritul viu al românului poate fi înscris în circuitul valorilor universale, păstrându-se însă componenta sa inefabilă, nesupusă comercializării, prin transmiterea adevăratelor valori care contribuie la conturarea imaginii României în lume.

Evenimentul este prezentat de Asociaţia Culturală Irlandezo-Română “New Grange”, în colaborare cu Consiliul Local Săpânţa, Parohia Ortodoxă Săpânţa şi cu sprijinul Consiliului Judeţean Maramureş.

Sursa: http://www.jurnalul.ro/stire-arte/drumul-lung-spre-cimitirul-vesel-550538.html