…si atunci a inceput cearta!

1. Urmaream in pat, linga nevasta-mea, “Vrei sa fii  miliardar?”
M-am intors catre ea si am intrebat-o: “Vrei sa facem dragoste?
“Nu”, mi-a raspuns ea.
“Asta e raspunsul tau final?”, am intrebat-o.
De data asta nici nu m-a privit cind mi-a raspuns ca da.
Asa ca am spus: “Atunci as vrea sa sun o prietena”…
…si atunci a inceput cearta!

…………….

2.Nevasta-mea s-a dus la supermarket
Am rugat-o sa ia si-un bax de Tuborg, de 18 lei.
A cumparat in schimb o cutie de L’Oreal DermaGenese de 24 de lei.
I-am  spus ca berea ar fi ajutat-o sa arate mai bine in noaptea aia decit crema
…si atunci a inceput cearta!
—————————————-

3.Am scos-o pe nevasta-mea la un restaurant.
S-a intimplat ca ospatarul sa ia mai intii comanda mea.
“Un cotlet mare de vita in singe pe gratar.
M-a intrebat: “Nu va pasa de vaca nebuna?”
“Nu.”, am raspuns. “Poate comanda si singura”…
…si atunci a inceput cearta!

—————————————
4.Nevasta-mea statea linga mine pe canapea, in timp ce eu zappam canalele.
M-a intrebat: “Ce mai e pe televizor?”
I-am raspuns: “Praf”…
…si atunci a inceput cearta!
—————————————–

5.Nevasta-mea tot incerca sa-mi  sugereze ce-si doreste pentru urmatoarea aniversare.
Mi-a spus: “vreau ceva stralucitor, ce ajunge de la 0 la 100 in trei secunde.”
I-am daruit un cintar …
…si atunci a inceput cearta!
—————————————–

6.Cind am ajuns aseara acasa, nevasta-mea mi-a cerut sa o duc intr-un loc scump.
Am dus-o la o benzinarie…
…si atunci a inceput cearta!
—————————————–

7.Cind m-am pensionat, m-am dus la Oficiul de Asistenta Sociala sa ma inregistrez.
Tipa din spatele biroului mi-a cerut buletinul, sa-mi verifice virsta. Il uitasem acasa.
I-am cerut scuze, i-am spus ca ma duc acasa sa-l iau si ma intorc.
A fost foarte draguta: “Nu va mai deranjati, descheiati-va la camasa.
Parul carunt de pe pieptul meu a convins-o si mi-a inregistrat solicitarea. Incintat de solicitudinea ei, cind am ajuns acasa i-am povestit nevesti-mii.
Ea a spus: “Trebuia sa-ti scoti si pantalonii, poate primeai si ajutor pentru dizabilitati”…
…si atunci a inceput cearta!
—————————————–

8.Stateam alaturi de nevasta-mea la intilnirea de 30 de ani de la terminarea liceului si  ma tot uitam la o tipa bine, dar complet turta, ce-si legana nostalgic intre doua degete paharul, singura la o masa de alaturi   Nevasta-mea m-a intrebat: “O cunosti?”
“Sigur”, am oftat, “e prima mea prietena din liceu. Am inteles ca s-a apucat de baut imediat dupa ce ne-am despartit, si de-atunci n-a mai fost treaza.”
“Dumnezeule!” a spus nevasta-mea. “Cine s-ar fi gindit ca o persoana poate sarbatori atita timp?”…
…si atunci a inceput cearta!
—————————————–

9.Nevasta-mea statea goala si se privea in oglinda din dormitor
Nu se prea bucura de ce vedea si mi-a spus :
“Ma simt oribil! Atit de grasa si de batrina! Am nevoie de un compliment!”  I-am raspuns: “Vederea ti-a ramas perfecta”…
…si atunci a inceput cearta
!
—————————————–


10.Nevasta-mea m-a intrebat daca rochia ii face fundul mare. I-am spus ca nu asa de mare ca rochia de ieri .
…si atunci a inceput cearta!
—————————————–

11.Simbata dimineata m-am strecurat usor din asternut, mi-am facut pachetul si am coborit pe tacute in garaj
Am legat barca la cirlig si am inceput sa dau cu spatele.
Abia cind am iesit cu totul din garaj am realizat ca ploua cu galeata si vintul batea cu 100 km/h .
Am deschis radioul si am aflat ca vremea avea sa fie la fel toata ziua. Am tras inapoi in garaj si, tiptil, m-am dus inapoi in dormitor.
M-am strecurat la loc linga nevasta-mea si i-am soptit:
“E o vreme groaznica afara.”
Pe jumatate inca adormita, ea a raspuns:
“Iti poti imagina ca prostul de barbatu-meu s-a dus la pescuit pe asa o vreme?”…
…si atunci a inceput cearta!
—————————————–

12.Am intrebat-o pe nevasta-mea unde ar vrea  sa mergem  pentru aniversarea casatoriei noastre.
Mi s-a incalzit inima cind am vazut-o topindu-se de bucurie.
“Undeva unde n-am mai fost de mult timp…” a spus ea, nehotarita
Asa ca i-am sugerat: “Ce parere ai de bucatarie?”…
…si atunci a inceput cearta!

Secretul unei vieti lungi…

Un medic a iesit la plimbare si a vazut o babuta stand pe o banca fumand o tigara.Medicul i-a spus:

– E imposibil sa nu observ fericirea de pe chipul dumneavoasta. Care este secretul dvs?

Ea ii raspunse:

– Sunt profesoara, nu ma culc pana la 2 noaptea, timp in care concep situatii didactice si fac programe scolare, ma trezesc pe la 6 dimineata ca sa ajung la timp la servici.

Nu fac sport, nu ma distrez si nici nu am viata sociala. La sfarsit de saptamana lucrez intr-una revizuind noi strategii de invatare pentru elevii mei, evaluari, elaborez material didactic, si daca e sarbatoare, de asemenea , nu iau micul dejun, pranzul si nici cina pentru ca nu am timp. Sunt mereu stresata din cauza reformelor din invatamant, a termenelor de predare a documentatiei si a vizitelor inspectorilor.

Medicul i-a raspuns:

– E extraordinar! Nu pot sa cred. Ce varsta aveti??

– 34, ii raspunse babuta.

Misterele hrubelor din Galati

Valea oraşului Galaţi

Valea misterelor

Valea Oraşului, Galaţii vechi, locul din care oraşul a început să crească – zona Portului este locul în care timpul parcă s-a oprit.

Semi-contemporană, dar împărtăşind pretenţiile de europenizare ale altor cartiere, Valea rămâne uitată în nostalgia celui care a fost – în timpurile fanariote – cel mai important centru comercial al ţării, locul în care corăbiile bizantine sau scandinave descărcau zi după zi pânzeturi, cereale, lămâi, cafea…

Cu o faleză imposibil de romantică şi o istorie zbuciumată, oraşul vechi îşi trăieşte zilele printre străzile desfundate (Farului), bodegile închise (Făgăraş), casele de chirpici (de pe Tăuni), hanurile moderne (de pe Izvor), statuile comuniste (“Docherul”), palatele elegante (“Navigaţiei”) sau, dimpotrivă, splendidele edificii în care numai fantomele mai dansează prin fostele săli de bal (casele H. Ştefan)…

Hrubele – ascunzători, sere sau canalizări?

Ascunse prin curţile oamenilor, gurile hrubelor care străbat Galaţiul vechi se cască negru şi aparent inexplicabil; sisteme complicate, găuri fără fund, scop misterios, vârstă… probabilă! Sistemul imenselor găuri de cârtiţă este cu atât mai misterios cu cât nimeni nu a putut realiza o cartografiere exactă a lor.

Tuneluri sau şanţuri acoperite?

Hrubele nu le găseşti împrăştiate la tot pasul, dar curţile oamenilor care stau în zona Portului sunt împânzite de ele. R.D. are numai trei în curte, dintre care una pare fără sfârşit. Cărămizile de la intrarea în hrubă arată intact, iar gura care se cască pe o lungime de peste doi metri şi o înălţime de doi metri cincizeci duce către… nicăieri. “Tunelul urcă, iar la o distanţă de peste 200 de metri depărtare deja nu se mai poate respira, nu mai există oxigen”, ne explică gazda.

Problema ventilaţiei nu pare a fi chiar atât de greu de explicat – dat fiind solul moale, cel mai probabil este ca hrubele să nu fi fost săpate ca tuneluri propriu-zise, ci ca şanţuri care ulterior au fost acoperite (teoria unui vechi sistem de canalizare). În timp, datorită faptului că nu au mai fost întreţinute, mulţi dintre pereţii interiori s-au prăbuşit, iar gurile de ventilaţie s-au astupat, făcând imposibilă înaintarea prin imensele găuri de cârtiţă.

Ascunzători de comori, ciupercării…

Care ar fi putut fi scopul construcţiei lor? “Probabil au fost ciupercării sau poate că aici îşi ascundeau negustorii bunurile, în vreme de război, să nu le fie furate. Poate mai există încă lucruri de preţ în ele, …nu ştiu, dar cel puţin pe asta care arată mai bine am să încerc s-o închid la câţiva metri adâncime şi s-o transform în cramă…”, mai spune omul.

200 de ani este vârsta aproximativă a hrubelor, deşi nimeni nu poate spune cu certitudine acest lucru. Iar hrubele nu sunt străine de trecutul profund comercial al oraşului de la Dunăre. Dacă au fost crescătorii de ciuperci – nu se poate şti cu siguranţă şi nici nu există dovezi în sprijinul acestei teorii.

De la Precista, pe sub Dunăre

Spre deosebire de sistemul riguros de tunele (având rol strategic) care împânzeşte Brăila – fostă raia turcească, hrubele gălăţene au apărut cu scopuri aparent diferite. Unele dintre ele nu au fost, în mod sigur, construite cu scopul de a servi ca sisteme de scurgere: sunt şi hrube scurte, care au avut funcţie de pivniţe, câteva dintre ele fiind săpate chiar pe un nivel sau două. Cele mai multe dintre ele au intrarea surpată sau astupată de noii proprietari.

Legendele circulă, iar una dintre cele mai interesante spune povestea unui tunel care îşi avea intrarea lângă biserica Precista şi care traversa Dunărea, pe toată lăţimea ei, până pe malul tulcean. Folosită, zice-se, de boierii care îşi puneau la adăpost bogăţiile primejduite de conflictele politice ale timpului, hruba ar fi fost însă demult închisă şi intrarea acoperită de pământ.

Canalizări?

Faptul că toate aceste tunele se inundă în momentul în care nivelul apei creşte – proprietarii ne spun că în unele apa ajunge la 30 de centimetri înălţime, iar în altele – la peste un metru, poate fi şi un indiciu al faptului că rolul lor ar fi fost unul de evacuare, şi nu neapărat unul cu valenţe comerciale.

Hărţile pe care le-am găsit nu ne-au spus mai mult decât ştiam deja – cu o structură lineară, unele tuneluri comunică, iar hrubele apar cu preponderenţă în zona oraşului vechi, străzile Dogăriei, Ana Ipătescu, Nicolae Bălcescu fiind străbătute în străfunduri de hăuri misterioase.

Tăcerea orbitelor goale

Bătrânii spun că şi locul pe care se înălţa vechiul magazin Universal (din faţa Oficiului Poştal numărul 1 din Galaţi) are dedesubtul său o astfel de hrubă care, neastupată, face aproape imposibilă ridicarea unei construcţii. De asemenea, se zice că şi zona Potcoava, predispusă mereu la surpări ale şoselei, ascunde înăuntrul său un tunel care, din când în când, se dărâmă, provocând şi alunecări ale asfaltului.

Instabile şi neîntreţinute, hrubele Galaţilor vechi zac în uitare. Trecutul micului Amsterdam, cum a fost denumit cândva oraşul, datorită amplorii luate de dezvoltarea tranzacţiilor din portul comercial, e învăluit în mistere. Orbitele goale ale tunelurilor adăpostesc răspunsuri care nu vor mai fi vreodată rostite în întregime…

Enigme

Curtea cu… găuri de cârtiţă

Hruba din spatele casei lui Neculai Grigoriţă, de 65 de ani, “se inundă de fiecare dată când plouă. Familia mea nu a locuit mereu aici, dar mi-au zis vecinii şi oamenii mai vechi din zonă (N.R. strada Dogăriei) că hruba asta a fost ciupercărie. Am auzit că trece pe sub strada Cuza, dar cine poate să ştie… au mai încercat oamenii să intre în ea, dar te sufoci, nu poţi. Şi uneori apa e de peste un metru, aşa că eu nu cred că e foarte lungă. Da’ aici, pe Dogăriei, sunt mai multe…”, explică omul.

Nu au fost descoperite toate hrubele din Galaţi. Unele sunt aproape perfect conservate, altele se prăbuşesc şi sunt găsite în momentul în care mai apare o construcţie sau se mai asfaltează o stradă. Legendele despre hruba care leagă Prefectura de Primărie sau cea care traversează strada Domnească, intersectându-se cu cea de la Prefectură, continuă să fie spuse. Deocamdată găurile de cârtiţă care străbat oraşul sunt încă un mister – au fost canalizări, locuri de depozitat mărfuri, ciupercării, poate tuneluri secrete?

Total lipsit de enigme, primitiv şi scos din uz de sute de ani, sistemul de canalizare din Londra a fost demult transformat în atracţie turistică, ghizii conducând turiştii curioşi de-a lungul tunelurilor în care se adăposteau localnicii în vremurile în care ciuma făcea mii de victime în oraşul de deasupra. În Europa continentală hrubele s-au metamorfozat în restaurante şi baruri şic, unele cu mai multe intrări şi adevărate labirinturi de străbătut până la încăperile amenajate. Dar pentru toate acestea au fost consolidate vechile tuneluri, trasă electricitate şi introduse sisteme de ventilaţie performante.

Cu alte cuvinte – ce de bani!…

Sursa: http://www.scritube.com

Hrubele – o ameninţare! In Galaţi străzi fundate pe „şvaiţer”!

* Nici Oraşul Vechi nu se simte prea bine * Galerii cu trasee necunoscute * Parcul Eminescu ar putea da în Brateş * Acţiunea „hrubele” ar costa… *

Inginera Margareta Bălan, singurul expert şi verificator gălăţean atestat  pentru terenuri de fundaţie, nu se desprinde imediat de tema infiltraţiilor. Îşi aminteşte de un alt fel de prăbuşire: o stradă! În 1980, într-o noapte, s-a crăpat o bucată din strada Livezeni! Oamenii s-au trezit înspăimântaţi, cu bucăţi de tavan desprinse prin case.

Strada e situată între str. Română şi Spătarului. Inginera crede că acolo începea un mal, acum îngropat, la poalele căruia se adună apă. Atunci nu s-a descoperit exact cauza, strada s-a reparat şi nu s-a mai întâmplat nimic rău între timp…

Hrubele de sub Galaţi

La Galaţi, construieşti în orb: te uiţi pe planurile subsolului, vezi că nu sunt conducte sau cabluri electrice pe dedesubt şi răsufli uşurat: poţi să faci fundaţia casei… Când colo, uneori constaţi că ai de umplut o ditai hrubă, care nu apare pe planuri, căci acum vreo două veacuri, când s-au construit ele, nu exista aşa ceva…

Deci, altă cheltuială: trebuie să umpli galeria respectivă! Nu mai pui în calcul, aşa cum face gălăţeanul destoinic, şi valoarea istorică a hrubelor, degradate la nivelul de beci de murături.

Ceea ce ar putea fi atracţie turistică doarme încă sub oraş, gata să facă victime printre casele vechi. Poţi să ai însă o surpriză şi mai neplăcută: hrubele să nu apară la săpăturile pentru fundaţia nouă, dar să fie acolo, dedesubt, şi să cedeze la un moment dat.

Case, precum cea de pe Columb sau fostul Han Obrenovici de pe strada Cuza, sau străzi, precum Brăilei sau Basarabiei, care se prăbuşesc uneori la Galaţi… Şi ce-i de făcut? Îţi faci casa pe piloni. Mai scump, dar mai sigur…

Tunelele din malul Brateşului

„O zonă instabilă este Ţiglina I şi Ţiglina II, pentru că sunt piloni de numai 7 metri şi noi nu putem stăpâni ridicarea nivelului apei subterane” – face inginera trecerea de la sud la nord…

„Ridicarea nivelului apei înseamnă tasarea loessului şi vă imaginaţi ce se poate întâmpla… Dar mergem în partea de jos a oraşului, adică strada Domnească, de la Columb spre taluz. Aici, avem galerii subterane, dar şi beciuri. Unele pleacă chiar din mal, din taluzul de la Brateş”.

„De exemplu, dacă o să mergeţi în Parcul Eminescu, există un puţ de observaţie. Eu am găsit acolo intrarea într-o hrubă, care pleacă din clădirea ruinată de lângă fostul cinematograf «Popular» şi trece prin parc şi se spune că ar ieşi, pe lângă «Modern», în malul Brateşului. Era uşor, pentru cei care au construit-o să vină pe apă şi să intre nevăzuţi în oraş”.

„În malul Brateşului se văd aceste galerii – intrarea în ele. Şi aceste galerii subterane au trasee necunoscute şi poţi să-ţi dai seama unde sunt numai în cazul în care se fac ridicări topografice. Pentru că una ţi se pare ţie că vezi în pământ şi alta e când o transpui pe plan”.

Specialista în pământuri ne-a arătat planuri în care cartiere întregi au figurate lungi galerii, întrerupte acolo unde nu s-a mai putut cerceta: ori pentru că cercetarea era făcută în vederea construirii unui imobil care nu se întindea pe suprafeţe mai, ori pur şi simplu galeriile sunt prăbuşite de vreme din loc în loc.

În studiul geotehnic ataşat viitorului Plan de Urbanism General, inginera Bălan a specificat că galeriile au înălţimea şi lăţimea de 2 metri, fiind la o adâncime variabilă: 3, 5, 7 sau chiar, rar, la 9 metri.

Tot aici, specialista vine cu o concluzie de bun simţ: „În prezent, aceste galerii în zonele construite necesită a fi depistate şi apoi umplute. Aceasta pentru protejarea fondului construit şi pentru siguranţa construcţiilor”.

Doamna Bălan adaugă precaut: „Acesta este studiul pe care l-am predat, nu ştiu însă ce a rămas din el”. Căci la „asamblarea” datelor pentru viitorul PUG, problema grea a hrubelor poate fi preluată sau nu…

E la mintea cocoşului că, dacă administraţia locală se leagă la cap cu încă o problemă destul de gravă, din fericire pentru toţi primarii de până acum… acoperită, acoperită cu pământ, orice plan de viitor, chiar dacă are termen de finalizare un deceniu ori un veac, pune problema banilor. Altfel, proprietar cu proprietar, să se descurce cum poate! Sau poate are noroc…

Şi în perioada interbelică primăria gălăţeană de atunci îi notifica pe proprietarii care aveau prăbuşiri de hrube în curte sau în stradă, să-şi acopere singuri groapa, ca să nu fie amendaţi.

* Bisericile şi „hrubele” – „aduse” în pântecul corăbiilor  *La Sinagogă – 11,2 m adâncime O uimitoare superlucrare inginerească *

Deşi nu se văd, hrubele gălăţene sunt adevărate monumente istorice şi exemple de inginerie remarcabilă ale vremurilor trecute, încă misterioase: nu apar în documente sau pe planuri. De pe la sfârşitul secolului XIX, în presa vremii apar doar menţiuni ale prăbuşirilor de teren deasupra unor astfel de  galerii.

Ele au fost minimalizate până acum, considerate „beciuri”, dar ce beci ar avea o astfel de structură, aşa cum arată o schiţă realizată de inginera Margareta Bălan, singurul expert şi verificator gălăţean atestat  pentru terenuri de fundaţie. Schiţă pe care o puteţi vedea în imaginea alăturată.

Corăbiile comerciale veneau la Galaţi lestate cu cărămidă de Livorno şi se întorceau cu grâne şi alte mărfuri din portul Galaţi, crede inginera; cărămida era folosită la galerii. Idee de altfel susţinută şi de regretatul istoric Paul Păltănea.

„Bisericile toate sunt făcute cu cărămidă din aceasta, la fel şi galeriile subterane unde îşi ascundeau probabil avutul şi se ascundeau şi ei”.

Galerii erau şi între biserici. De-a lungul anilor, am descoperit sau am auzit despre astfel de galerii care plecau din zona gării şi puteau fi descoperite în zona străzii Brăilei, ducând, se spune, după ce traversau oraşul, spre Dunăre. Inginera gălăţeancă completează acum „harta”  cu o galerie care venea dinspre Brateş spre centrul oraşului.

Dna Bălan are şi o metodă de a găsi traseul unei galerii: „Ca să poţi descoperi o hrubă, faci din doi în doi metri foraje, pe un traseu, şi când vii cu al doilea rând, o faci în şah. Şi atunci este imposibil să n-o găseşti!”.

Cea mai adâncă hrubă a descoperit-o în curtea Sinagogii – la 11,2 m. adâncime – acum plină cu apă. Dar, de obicei, galeriile nu puteau fi inundate, deşi cărămizile nu erau legate cu mortar, ci cu lut: şi deasupra, şi dedesuptul hrubelor există straturi de argilă prin care nu trece apa.

Arcul bolţii ţinea greutatea tavanului.  Toate galeriile sunt standard, lucru greu de obţinut la o lucrare de asemenea proporţii: doi metri lăţime pe doi metri înălţime, toate începând printr-un plan înclinat – un „gârlici”.

Galerii lungi mai brăzdează şi pământul Brăilei şi al Reniului – este deci posibilă să fie o marcă a locului situat la limita fostului Imperiu Otoman.

Ce s-ar putea face cu hrubele gălăţene? Probabil că doar valorificarea culturală sau turistică, tronson cu tronson, de către proprietarii caselor de deasupra, ar putea să aducă în sfârşit câştig, altfel pericolul prăbuşirii a noi sectoare de hrube, antrenând străzi sau construcţii, rămâne în continuare.

Una peste alta, inginera Bălan trece şi zona veche a oraşului în zona instabilă, tocmai din cauza acestei reţele invizibile.

Sursa:

http://www.viata-libera.ro

Cocalarii tradiţiei populare şi „piţi-folcloristele“ cu blăniţă de leopard

„Poliţia vestimentară folclorică“  ar trebui să fie o autoritate obligatorie în Bistriţa-Năsăud, unde nu apucă bine cel mic să meargă în picioare că e şi trimis de părinţi să ţopăie la vreunul dintre mult prea numeroasele ansambluri folclorice din judeţ. Dacă ghinionul face să aibă şi un pic de „talent“, garantat va ajunge în câţiva ani fie un cocalar obtuz şi ţanţos care va susţine că are el grijă ca tradiţia populară să se transmită din tată în fiu, fie o „piţi-folcloristă“ machiată strident şi plină de sclipici, care impune „etno-horror-ul“ ca pe un curent modern şi plin de succes în folclorul românesc.

Trebuie să recunosc că mi-am trăit o mare parte din prima parte a vieţii în vârful dealului, lângă un radio cu baterii ascultând  „Tezaur folcloric“. Nu am fost privată de momente autentice, în care bunicul meu îşi aprindea o ţigară pe pragul casei şi cânta cu vocea un cântec vechi din tinereţile lui. Evident, eram convinsă că muzica şi dansul popular sunt nişte lucruri sublime şi valoroase, pentru care trebuie să arătăm un profund respect.  De altfel, asta suntem îndemnaţi toţi să credem şi azi, sufocaţi de zeci şi zeci de festivaluri, sărbători câmpeneşti şi alte evenimente, pentru care în fiecare an se cheltuiesc o căruţă de bani din bugetul public. Am înţeles, suntem un judeţ preponderent rural, avem atâtea ansambluri folclorice cât trei judeţe la un loc, tradiţia autentică musteşte şi se revarsă pe toate văile. Dar ce  mi-a fost dat să văd tot mai des în ultima vreme în materie de  „etno-fashion“ m-a uimit îngrozitor.

Mândra mea cu cojoc „animal-print“

Acum câteva luni, mă duc la una dintre complexele turistice de mare notorietate din judeţ. Aici, tradiţia e la ea acasă: cucuruzi, coarne de cerb, oale de lut, ştergare şi multe, multe costume  populare moştenire de la strămoşii noştri. În timp ce mâncam o porţie de cartofi prăjiţi arşi şi sleiţi, serviţi cu deosebită ospitalitate de o chelneriţă care şi-a ratat cariera, mai arunc o privire de-a lungul pereţilor şi nu-mi vine să cred: un costum popular femeiesc, ( e drept, denaturat de cusături cu fir sclipicios şi paiete) format din poale, pânzături, ie şi un pieptar românesc, garnisit cu blăniţă „animal-print“ care imită pielea de leopard. Mă gândesc că nu s-or fi pricepând ăştia de la complexul turistic, judecând după  ignoranţa lor în orice, nu numai în materie de artă populară. Însă, influenţa exotică devine un adevărat „must-have“. Prin luna iunie, primesc un afiş de la nimeni altcineva decât prestigiosul Centru Judeţean pentru Cultură care îmi spune că se face Festivalul Cântecului, Jocului şi PORTULUI POPULAR de la Şieu. Mă frec la ochi şi  nu-mi vine să cred: în prim plan, o tanti ţanţoşă şi mândră de origine ei neaoşe, îşi etalează pieptarul ţărănesc garnisit şi mai ostentativ cu aceeaşi blăniţă care aminteşte de savanele africane.

„Şi ce cap frumos răsare!
Nu-i al meu? Al meu e oare?
Dar al cui! Şi la ureche
Uite-o floare“…. Din junglă

Tot într-o zi de vară, încerc să-mi petrec după-amiaza de duminică într-o atmosferă relaxantă, la una dintre terasele mele preferate. Ghinion. O ciurdă de folclorişti autohtoni s-au hotărât să filmeze o emisiune tocmai acolo. Un specimen feminin ieşit din comun îmi atrage atenţia. Culoarea părului şi coafura  o aseamănă izbitor cu faimoasa Cruela, machiajul îmi aminteşte de un personaj din familia Adams, pantofii par împrumutaţi de la o manelistă focoasă, costumul luat de la un bazar din Istanbul iar chestia  de plastic din păr care imită o plantă imensă din junglă e cireaşa de pe tort.

Am un bade ardelean cu pieptar de leopard

Sursa foto: Adevărul de Seară

Acum câteva zile, mă uit într-una din publicaţiile locale. Îmi captează atenţia povestea unui hidrolog îndrăgostit de folclor. Acesta povesteşte cu mândrie cum dansează el în ansamblul „Baltagul“ din Monor şi cum a vizitat el Franţa şi alte meleaguri cu măiestria lui folclorică. Ţinută: pieptar tradiţional cu deja faimoasa blăniţă de leopard. Mă uit pe site-ul primăriei din Monor şi văd că ansamblul cu pricina a cucerit de ceva vreme un premiu de AUTENTICITATE.  „Pro-p(r)ăşitori“ ai valorilor populare, înfiinţaţi „poliţia vestimentară folclorică“. Este absolut  necesară.

Sursa: http://www.observatorbn.ro