Strofe pentru ploaie – Ion Minulescu

Imperativă şi sonoră ca un final de tamburină,

când fulgerele vagabonde te prind şi-ţi sfâşie veşmântul,

cobori spre noi, cu lăcomia păgână, caldă şi felină

a unor buze pătimaşe, ce-ar săruta întreg pământul…

.

Pe-acoperişurile roşii, deştepţi orchestrele stridente –

alarma ftizicelor goarne şi tusea tobelor gripate –

în ritmul cărora, pe stradă, trec nesfârşite regimente,

ce smulg aplauze compacte şi aclamări halucinate.

.

Pe zidurile vechi de case şi pe trotuarele murdare,

presari miresmele aduse din necuprinsuri fără pază,

şi sub cupola cenuşie, fiinţa ta multiplă pare

un gest de Arhiereu ce iartă, şi-n urmă binecuvântează.

.

Pădurile bătrâne-şi cască spre tine gurile-nsetate,

iar câmpul răscolit de oameni şi rumenit adânc de soare

te-nghite lacom…

.

Şi de-a lungul şoselelor kilometrate,

tu pari un şir de caravane

ce duc Saharei de mâncare.

.

Sursa imagine:

http://zoelaurent.files.wordpress.com/2009/07/raindrops1.jpg?w=500&h=332

Advertisements

Plouă

Azi noapte am avut un somn destul de agitat. M-am trezit la un moment dat şi am auzit ploaia de afară. Ploua zdravăn. Asta m-a facut să zâmbesc.

Ieri am discutat la telefon cu o doamnă tare drăguţă care , printre altele spunea că dacă tot au început ploile, speră din tot sufletul să toarne cu găleata ca să se topească mormanele de zăpadă uitate prin parcări şi pe maginile străzilor pentru ca e jaaaaaaaaaale. Nu mai ştii unde să îţi laşi maşina. Avea dreptate. 🙂

Se pare că Doamne-Doamne i-a ascultat rugămintea şi a topit zăpada. Mă întreb (pentru că am văzut că primăria nu face nimic) dacă ne rugăm toţi să se astupe gropile din asfalt, cum rezolvă Doamne-Doamne problema?

Istorie amuzanta – evul mediu

De ce nu-si spalau farfuriile stramosii nostri, de ce se credea ca rosiile sunt otravitoare, de unde vine expresia “It’s raining cats and dogs” (“Ploua cu pisici si caini”) sau “Salvati de clopotel”, de unde vine obiceiul priveghiului, de cate ori se spalau oamenii in Evul mediu? Raspunsurile le gasiti mai jos.

Igiena… Data viitoare cand va spalati pe maini si apa e un pic mai rece decat v-ati dori, comparati situatia cu modul in care se spalau englezii prin anul 1500. Nuntile aveau loc in general in luna iunie, pentru ca singura baie din an se facea in luna mai si in prima luna a verii viitorii soti inca miroseau acceptabil. Oricum, corpul era deja imbibat de “miresmele” transpiratiei si ca sa mascheze cat de cat mirosul neplacut, miresele purtau in brate un buchet de flori (de aici a ramas obiceiul buchetului purtat de mireasa!) ; “Cada” era, de fapt, un butoi mare, plin cu apa calda. Stapanul casei avea privilegiul de a se imbaia primul, in apa curata. In aceeasi apa urmau la spalat, rand pe rand, fiii si restul persoanelor de sex masculin din familie. Apoi venea randul femeilor si, la sfarsit, al copiilor, in ordinea descrescatoare a varstelor. In final, aparea atat de murdara, incat puteai pierde un bebelus prin ea. De atunci dateaza la britanici vorba “Nu arunca pruncul odata cu apa in care te-ai spalat”. Regina Elisabeta I a Angliei a ramas celebra si prin urmatoarea declaratie, facuta cu mandrie: “Fie ca e nevoie sau nu, eu o data la trei luni ma spal !”

“Ploua cu pisici si caini”… Casele erau acoperite cu snopi de paie sau coceni, fara scanduri dedesubt. Acoperisul casei era singurul loc in care animalele s e puteau adaposti de frig. Drept pentru care cainii, pisicile si alte vietati mai mici (soareci, gandaci etc.) se cuibareau in paiele care acopereau casa. Cand ploua, paiele deveneau alunecoase si animalele cadeau uneori direct peste oameni. In acea perioada a aparut zicala “Ploua cu pisici si caini”. Adapostirea animalelor in acoperis a fost si motivul pentru care s-a inventat baldachinul. Insecte sau diverse materii fecale puteau murdari asternutul la orice ora. Cineva a avut geniala idee de a intinde deasupra patului un cearsaf, pentru protectie…

Pragul… Bogatasii isi faceau podeaua casei din dale de piatra, care deveneau alunecoase pe vreme umeda. Pentru marirea aderentei in timpul mersului, se presara prin casa pleava. Reimprospatate succesiv, straturile de pleava amestecata cu apa atingeau uneori grosimi apreciabile. La deschiderea usii de la intrare, exista pericolul ca amestecul de pleava cu apa sa curga afara din casa. Problema a fost rezolvata prin inventarea pragului..

Rosiile sunt otravitoare… Pe vremea aceea, in fiecare bucatarie exista un cazan metalic mare, atarnat deasupra focului, pentru gatit. Carnea era destul de rara, asa ca oamenii mancau mai mult fiertura de legume. In zeama ce ramanea de seara se adaugau a doua zi apa si legumele si tot asa. Astfel, o parte din mancare ajungea sa fie veche de saptamani. Cei mai instariti mancau din vase realizate dintr-un aliaj care continea si plumb, pentru ca acesta putea fi prelucrat mai usor. Alimentele acide dizolvau plumbul, care ajungea in organism si provoca otravirea sau chiar moartea. Din aceasta cauza, rosiile au fost considerate in urmatorii 350 de ani ca fiind otravitoare.

Farfurii din coaja de paine… Saracii mancau din niste bucati de lemn scobite, care tineau loc de farfurii. Vasele se mai faceau si din paine foarte veche, din care se scotea miezul si care rezistau cateva mese bune. Ambele variante de “farfurii” nu erau spalate niciodata dupa folosire. De aceea, se intampla des ca vasele sa faca viermi… Painea se impartea intre membrii familiei, in functie de statutul fiecaruia. Cei care munceau capatau coaja inferioara, din partea de jos a painii, restul familiei – partea din mijloc, mai mult miez – iar oaspetii primeau coaja superioara.

Priveghiul… Pentru baut rachiu sau whisky erau folosite cesti din plumb. Combinatia alcool-plumb fiind atat de toxica incat ii scotea pe multi din uz pentru cateva zile. Chefliii gasiti intinsi pe marginea drumului erau considerati morti si pregatiti pentru inmormintare. Inainte insa de a fi ingropati li se mai dadea o sansa – erau asezati pe masa din bucatarie timp de cateva zile. Asteptind ca “mortul” sa-si revina – ceea ce se intampla de multe ori – rudele si prietenii mancau si beau in jurul mesei. Asa a aparut obiceiul priveghiului.

Salvat de clopotel… Cei care din greseala erau ingropati de vii erau salvati de un clopotel. Teritoriul Angliei este locuit de multi, multi ani, asa ca, la inceputul secolului al XVI-lea, a inceput sa fie criza de locuri de v eci. Solutia a fost scoaterea sicrielor mai vechi, depunerea osemintelor in niste depozite si refolosirea spatiului pentru un mort “proaspat”. La deschiderea vechilor sicrie s-a constatat ca unul din 25 era zgariat de unghii pe interior. Dandu- si seama ca unii semeni de-ai lor au fost ingropati de vii, englezii au inventat un mecanism de salvare a celor ingropati de vii. De mana “mortului” era legata o sfoara, care, printr-o gaura in sicriu, era legata la un clopotel, montat langa mormant. Patrulele din cimitir supravegheau clopoteii. De aici vine vorba “saved by the bell” (“salvat de clopotel”).

Sa mai zica cineva ca istoria e plictisitoare…

Ion Minulescu – “Acuarela”

In orasu-n care ploua de trei ori pe saptamana

Orasenii, pe trotuare,

Merg tinandu-se de mana,

Si-n orasu-n care ploua de trei ori pe saptamana,

De sub vechile umbrele, ce suspina

Si se-ndoaie,

Umede de-atata ploaie,

Orasenii pe trotuare

Par papusi automate, date jos din galantare.

In orasu-n care ploua de trei ori pe saptamana

Nu rasuna pe trotuare

Decat pasii celor care merg tinandu-se de mana,

Numarand

In gand

Cadenta picaturilor de ploaie,

Ce coboara din umbrele,

Din burlane

Si din cer

Cu puterea unui ser

Datator de viata lenta,

Monotona,

Inutila

Si absenta…

 

In orasu-n care ploua de trei ori pe saptamana

Un batran si o batrana —

Doua jucarii stricate —

Merg tinandu-se de mana…

Sfat :)

Printre cele mai căutate chestiuţe de pe pagina mea , am găsit şi “îndrăgostiţi în ploaie” şi “sfaturi pentru a o seduci”. Nu, nu am scris greşit, şi nici dumneavoastră nu aveţi probleme cu cititul…

Se pare că amorezatul nostru e îndrăgostit atât de tare de o duduie, încât a uitat să scrie…ori nu a ştiut niciodată.

Sfatul meu pentru el (că tot căuta sfaturi) e să înveţe bine-bine să scrie în limba română şi apoi sigur va reuşi să o seducă pe aleasa inimii sale .

Dixit! 🙂

Descantec de ploaie – Ana Blandiana

Iubesc ploile, iubesc cu patimă ploile,
Înnebunitele ploi şi ploile calme,
Ploile feciorelnice şi ploile-dezlănţuite femei,
Ploile proaspete şi plictisitoarele ploi fără sfârşit,
Iubesc ploile, iubesc cu patimă ploile,
Îmi place să mă tăvălesc prin iarba lor albă, înaltă,
Îmi place să le rup firele şi să umblu cu ele în dinţi,
Să ameţească, privindu-mă astfel, bărbaţii.
Ştiu că-i urât să spui “Sunt cea mai frumoasă femeie”,
E urât şi poate nici nu e adevărat,
Dar lasă-mă atunci când plouă,
Numai atunci când plouă,
Să rostesc magica formulă “Sunt cea mai frumoasă femeie”.
Sunt cea mai frumoasă femeie pentru că plouă
Şi-mi stă bine cu franjurii ploii în păr,
Sunt cea mai frumoasă femeie pentru că-i vânt
Şi rochia se zbate disperată să-mi ascundă genunchii,
Sunt cea mai frumoasă femeie pentru că tu
Eşti departe plecat şi eu te aştept,
Şi tu ştii că te-aştept,
Sunt cea mai frumoasă femeie şi ştiu să aştept
Şi totuşi aştept.
E-n aer miros de dragoste viu,
Şi toţi trecătorii adulmecă ploaia să-i simtă mirosul,
Pe-o asemenea ploaie poţi să te-ndrăgosteşti fulgerător,
Toţi trecătorii sunt îndrăgostiţi,
Şi eu te aştept.
Doar tu ştii –
Iubesc ploile,
Iubesc cu patimă ploile, înnebunitele ploi şi ploile calme,
Ploile feciorelnice şi ploile-dezlănţuite femei…